Ovidiu CIuhandu

Numele meu este Ovidiu Ciuhandu.

M-am născut în județul Bihor, în Oradea, la 31 iulie 1971.

Tatăl meu, Petru Ciuhandu, și mama mea, Floare Ciuhandu, locuiesc în continuare acolo, în locul de unde îmi trag și eu rădăcinile.

Nu, nu sunt fiul fostului primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, și nici măcar neamuri nu suntem! Numele Ciuhandu, deși nu e unul foarte frecvent aici, în Banat, e des întâlnit și specific cumva zonei Bihorului din care, întâmplător, și eu, și fostul primar al orașului nostru, provenim.

Acesta-i însă singurul lucru care ne leagă!

Vreme de mai bine de 8 ani, eu am fost consilier local în Consiliul Primăriei Municipiului Timișoara și am fost liderul grupului de consilieri PDL.

Am făcut politică de dreapta încă de tânăr, din momentul în care am înțeles că e bărbătește să nu stai deoparte, ci să te implici în problemele orașului tău, să îi ajuți pe semenii tăi atât cât îți stă în putință și să nu aștepți să vină de la alții rezolvarea pentru problemele tale!

Cred și acum că implicarea reprezintă soluția pentru multe dintre problemele cu care noi, ca neam, ne confruntăm acum, și acesta este și unul dintre motivele pentru care m-am hotărât să candidez acum pentru un loc de deputat în Parlamentul României.

Am absolvit Facultatea de Științe Economice din Timișoara, secția de Management, în anul  1995. Înainte de asta, am urmat cursurile Liceului Economic din Oradea și m-au îndrumat în privința educației mele ca om părinții mei, cărora le datorez în întregime ceea ce eu sunt acum.  

Părinții mei sunt oameni simpli, din popor. Ei m-au educat de timpuriu în spiritul respectului de semeni și în spiritul respectului față de valoarea muncii. Am fost deprins de timpuriu să muncesc și cred și acum că nu-i nimic mai demn de prețuire decât un om care, prin munca sa, indiferent care ar fi ea, se pune în slujba celorlalți, prin ceea ce se pricepe el mai bine să facă.

În ce mă privește, am lucrat încă din anul IV de facultate. Eram atunci, în anul 1994, un tânăr de aproape 24 de ani care, împreună cu prietenul lui din studenție, actualul meu prieten și asociat, am gândit pașii de început ai primelor noastre afaceri.

Am beneficiat de contextul efervescent al acelor primi ani de după Revoluție, în care din punct de vedere economic erau foarte multe oportunități de a acționa pe piețele locale.

Această conjunctură favorabilă, dublată de entuziasmul nostru, de energia noastră, de priceperea noastră și de încrederea noastră reciprocă stau mărturie pentru faptul că e posibil să construiești ceva pe termen lung și de durată, creând locuri de muncă pe piața locală și urmând parcursul care face funcțională orice economie de piață: muncă, muncă, muncă, bani, profit reinvestit, creare de alte noi locuri de muncă, eficientizare economică.  

În urmă cu 15 ani, am ales, tot împreună cu asociatul meu, să facem aici, în Timișoara, o fabrică de pâine. Așa s-a născut SCALINI, care produce și distribuie zilnic în Timișoara mai bine de 15 000 de pâini. Ne-am gândit mereu, ca și abordare managerială, să venim în întâmpinarea nevoilor unora dintre clienții care beneficiază de venituri reduse, de pensii mici ori de ajutoare sociale neînsemnate. Așa se face că peste 10 000 de pensionari au beneficiat de programe de fidelitate gândite anume cu scopul de a acorda facilități unor categorii defavorizate. M-am gândit mai întâi de toate la vârstnici, la pensionari, dintr-o formă de prețuire aparte față de acești oameni, de-o seamă cu părinții mei, care au ținut practic pe umerii lor generația noastră, a celor care acum au în jur de 40 – 50 de ani, în nădejdea că noi, urmașii lor, vom avea o viață mai bună. A fost, dacă doriți, o dovadă de mulțumire, prețuire și recunoștință venite din partea mea! 

Înainte să plănuiesc să deschid Scalini am citit undeva niște cuvinte care m-au impresionat mult. Ziceau așa: că pâinea pe care ți-o asiguri numai pentru tine este o problemă materială, dar pâinea pe care i-o asiguri și aproapelui tău, prin truda ta și prin eforturile tale susținute, devine o problemă spirituală. Și asta m-a încurajat atunci când am pus mâna pe creion și am schițat, împreună cu asociatul meu, primul plan de afaceri pentru brutăria Scalini. 

De-a lungul anilor, mulți dintre cei care mi-au întins mâna pe stradă m-au apelat ca fiind Ciuhandu cel cu pâinea, Ciuhandu cel de la Scalini. A fost pentru mine o dovadă că o parte din ceea ce mi-am propus în calitatea mea de manager mi-a izbutit. A fost cumva și o confirmare că tot ceea ce investești, din priceperea ta, în slujba semenilor tăi, îți este cu folos și pentru suflet.

Sunt Ciuhandu cel care aduce pâinea pe mesele multor timișoreni. Sunt Ciuhandu cel care are aproape 150 de angajați. Și sunt Ciuhandu – consilierul local de la PDL.

Acum, mi-am propus să devin, cu sprijinul Dumneavoastră, și Ciuhandu – deputatul Colegiului IV Timișoara, reprezentantul în Parlamentul României al intereselor și problemelor timișorenilor.

Atunci când, la aproape 19 ani, am ales Timișoara ca oraș al studenției mele, nu mă gândeam că viața mea, destinul meu, aveau să fie indisolubil legate de Timișoara și de timișoreni. Acum știu că așa stau lucrurile!

Aici este familia mea de acasă: Irina, partenera mea de viață, soția și prietena mea cea mai bună și mama celor trei copii ai mei. Aici este Scalini. Și tot aici sunteți Dumneavoastră, oamenii pe care i-am reprezentat atâția ani în Consiliul Local și pentru care acum sunt hotărât să fac mai mult!